miercuri, 14 ianuarie 2009

Lifehouse - Everything

Tocmai am gasit un frumos videoclip apartinand celor de la Lifehouse, necunoscuti mie pana astazi, cand intamplator am dat peste Everything; dupa ce l-am urmarit de cateva ori nu m-am putut abtine in a exprima ceva.

http://www.youtube.com/watch?v=Nig4Rbeoqwk

parinte-copil

iubita-iubit

sot-sotie

Dumnezu-om

Ce prezinta in comun aceste RELATII?
In primul rand remarc legatura, legatura existenta intre doi subiecti, legatura EXCLUSIV PERSONALA.

Ce minunat!
Un parinte ce-si asteapta, inainte de intrarea in lume, copilul - copilul caruia ii pregateste o camera pe care o impodobeste cu de toate, caruia ii aranjeaza din timp patutul, caruia ii cauta un nume, un vis frumos...
Un iubit ce fericit fiind alaturi de iubita, vesnicia-i pare o clipa deosebita, departe de ea o clipa-i pare o vesnicie nedorita...
Un sot/sotie, incepe a muri pentru sine insusi/insasi si incepe a trai si simti prin cea/cel de alaturi, pe sine a se uita si lumea a o vedea - intregul...
Dumnezeu care pentru fiecare om, parinte fiind, iubeste pe fiecare chemand la o relatie personala, sacrificandu-se pe sine insusi ofera o vesnicie mult dorita.

IUBIREA reprezinta totul, cea care pastreaza autentica relatia; iubirea este cea care confera persoanei sens, paradoxal ea este nevoie, dorinta, sens si pentru ea insasi si prin ea insasi, pentru cel de la care emana in stare pura.

http://www.youtube.com/watch?v=OokTRHFzi_g

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

CREDINTA MEA (1)

Pornesc acum, de la transpunerea in cadrul unui fascinant documentar a unui bestseller tradus si in romana - "UNIVERSUL ELEGANT" de Brian Greene, fizician si scriitor (editura Humanitas -2008), pasind usor, pe drumul ce mi-l intinde fratia filosofiei si a stiintei, spre a-mi contura si defini, exprima in timp credinta.

Voi continua postarea din data de 23.12.2008 -"Visul lui Einstein" Brian Green ne prezinta universul ca fiind asemeni unei masini codate; in care aproximativ 20 de numere, valori, constante fundamentale ale naturii, confera caracteristicile universului ce-l percepem. Spre exemplu: masa unui neutron, rezistenta gravitatiei, forta electromagnetica, fortele nucleare slaba si tare etc.
Ne putem asadar imagina un tablou de bord, un panou de control:

Cand se regleaza butoanele acestui panou cu valorile precis stabilite, corespunzatoare fiecareia dintre cele 20 "constante", masina va produce universul pe care-l stim si-l iubim.

Daca am putea (si bine caci mai bine nu) ajusta reglajele masinii, schimband valorile prestabilite, consecintele ar fi dramatice, s-ar produce nenumarate erori ce ar conduce la disparitia minunii. ( :) bine ca nu suntem noi aceia care avem controlul butoanelor)

Oamenii de stiinta se intreaba "ce anume exact din natura (sic!) regleaza atat de precis valorile acestor 20 de constante?"

Un raspuns plauzibil pana la proba contrarie, ni-l ofera Brian Greene: "extradimensiunile din teoria stringurilor"; din vibratiile corzilor se produce totul, materia cu ale sale proprietati, asistand cu totii astfel unei adevarate simfonii cosmice. Aceasta teorie si-a propus de la-nceput sa rezolve conflictul existent intre lumea subatomica caracterizata prin fluctuanta si imprevizibilitate-fizica cuantica si lumea prezenta la scara mare, imaginea despre spatiul neted-fizica teoriei relativitatii. Astfel, savantii doresc si incearca cel putin sa puna ordine in lumea subatomica, prin noi si noi descoperiri pe taramul fizicii cuantice, in incercarea cum spuneam de a o armoniza cu lumea prezenta la scara mare, de care s-a ocupat Einstein, realizand visul acestuia de unificare a tuturor fortelor.

Omul... o fiinta, o existenta deosebita, o manifestare in diversitatea formelor de exprimare, o exprimare in diversitatea formelor de manifestare!

"Modurile diferite in care vibreaza un string confera particulelor proprietati unice (masa, sarcina etc)"; ceea ce ne diferentiaza pe noi, unii fata de ceilalti, posibil sa fie modul unic fiecaruia, in care aceste corzi, impletiti fiind si noi din ele, vibreaza. Corzile unui violoncel pot vibra la frecvente diferite creand astfel toate notele muzicale individuale, la fel vibrand si stringurile in moduri diferite creand particulele fundamentale naturii si componenta fiecaruia dintre noi; noi insine s-ar parea ca suntem o adevarata simfonie (mai mult sau mai putin armonioasa cu ea insasi, cu cele din jur).


Deocamdata aceasta teorie a stringurilor (nu doresc sa abund in prea multe explicatii, va recomand vizionarea documentarului) se mai situeaza inca preponderent pe taramul filosofiei (interesant foarte, ca astazi asistam unui nou si deosebit tip de filosofie, filosofia stiintifica, ambele parca hranindu-se reciproc, una venind in ajutorul celeilalte si unui nou comportament din partea lumii stiintifice, acela a aplecarii spre perceptele filosofice/existentiale).

Insa Organizatia europeana pentru cercetari nucleare (CERN) va pune in functiune, anul acesta, Large Hadron Collider (LHC), un accelerator de particule gigantic, destinat descoperirii secretelor crearii Universului. Cu ajutorul acestui mecanism, cercetatorii spera sa gaseasca bosonul Higgs, o particula instabila numita si "a lui Dumnezeu", pe care multi au studiat-o fara sa o fi vazut vreodata, astfel s-ar face un pas important dinspre fizica teoretica, de pe taramul filosofiei inspre fizica experimentala.

Priviti urmatoarea formula:

:):)...prezinta o multime de variabile, parametri...este celebra functie gamma apartinand lui Leonhard Euler (matematician elvetian 1707-1783), punct de plecare in realizarea marelui vis.

Aceasta formula nu este ultima, de la ea s-a plecat in redactarea teoriei stringurilor, mai pe altadata voi dezvolta putin despre teoria superstringurilor sau teoria M, si probabil va servi si altora...Insa fi-va o formula, o egalitate pentru campul infinit al valorilor ce pot fi atribuite variabilelor, parametrilor componente, ce va genera un rezultat, raspuns starii de fapt a lucrurilor in atari conditii la un moment dat.

Imaginati-va insa va rog, indiferent care fi-va aceasta formula, ecuatie a totului, ma gandesc ca ei ii este atribuita o singura valoare unica, fiecarui element in parte aceeasi, aceeasi, insa proprie fiecarui parametru, variabila, valoare egala cu insasi rezultatul: 10 ZECE!-pentru casa noastra! Asemeni jocului la ruleta ce permite nenumarate combinatii, cel ce trage maneta nu o face la noroc "Dumnezeu nu arunca zaruri!" (A. Einstein), ci cunoaste dinainte combinatia optima pe care o aplica, o ingheata universului nostru-uman, oferindu-ne totusi lumina si caldura; asemeni combinatiei unui cifru deosebit de complex, lumea noastra ni se deschide aplicandu-i-se o singura combinatie, neanuland insa infinitatea celorlalte combinatii ce deschid altele pentru altadata.

Inchei acum incercand a ma exprima, gandindu-ma la urmatoarea parabola:

Imaginati-va va rog un tanc de cativa ani care gandeste, ca fiind ajuns pe un varf de deal, unde i se arata o panorama fantastica, se poate desparti pentru o perioada de universul familial si familiar, traind si bucurandu-se de ceea ce necunoscutul ii ofera gratuit si-l ademeneste cu ale sale frumuseti. (rasarituri, apusuri de soare, zile si nopti calde, fructe jur-imprejuru-i, dar mai minunat privelisti fantastice, pana si casa ce de la mare departare o zareste, pierduta printre multe altele), el care era acolo nu-si putea imagina astfel de privelisti deosebite ce i le confera acum noua perspectiva; in acest timp ai sai parinti il cauta disperati in juru-le; el care pentru ei reprezinta totul, care a fost asteptat cu mult inainte de a le patrunde fizic in casa (prin pregatirea camerei, prin pregatirea patutului, prin cumpararea jucariilor...) acum a disparut, nu le mai este aproape, le-a parasit casa inainte de vreme. Schimbarea mediului/universului si odata cu acesta a legilor firesti dupa care ar trebui sa creasca/dezvolte tancul nostru, nu numai ca ii pun viata in pericol insa il priveaza de grija/protectia celor ce-l iubesc, celor ce prin educatie l-ar putea forma ca adevarat om, capabil sa aprecieze, sa inteleaga frumusetile ce inca de prea timpuriu acum l-au ademenit.

Asadar ma gandesc ca n-ar trebui a ne aventura prea mult, ademeniti fiind de frumusetile necunoscutului, cand inca acasa mai sunt multe de invatat spre a deveni adevarati oameni, sub atenta grija si educatie pe care o ofera cel ce nu arunca zaruri.

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

"RAZBOIUL LUMILOR"

Ceea ce era anticipat cu multa vreme-n urma in asta seara s-a declansat.
Conflictul are o poveste veche cunoscuta de multi dintre dumneavoastra. Insa dupa un armistitiu incheiat acum sase luni in urma, si calcat in picioare de atacurile cu rachete ale gruparii Hamas, autoritatile israeliene au declansat la sfarsitul anului trecut, pe cand noi cei din lumea inca linistita ne pregateam sa ciocnim paharul vinului spumant, un vast si aparent bine pus la punct, program de invazie a fisiei Gaza; in prima faza, cand multi sarbatoreau live si evident lipsiti de griji (putin bantuiti ce-i drept de criza), de la un capat pana la celalalt al mapamondului, trecerea in noul an, Israelul a lansat puternice raiduri aeriene carora le-au cazut numeroase victime colaterale, femei, copii, civili nevinovati. In timp ce multi asistau cu placere ce-i drept spectacolului de artificii live sau tv, acolo in Gaza unii incepeau a cade victime exploziilor rachetelor israeliene (lumea linistita vs. lumea nenorocita de razboi).
Si dupa model comportamental, autoritar american (nu m-as mira ca totul sa fie agreat in mare masura de noul tatuc, de asta data de la apus, cel ce-a declansat criza mondiala), Israelul tocmai a declansat si o invazie terestra.

Imaginati-va va rog raportul de forte, cele apartinand unui elefant aflat in fata unui soricel (ce-i drept soricelul a purtat mereu grija elefantului tinandu-l mereu in tensiune)); si totul pe o fasie cu o suprafata ceva mai lunga fata de cea a Bucurestiului, bine incercuita de fortele isreliene.

Oprirea ostilitatilor nu pare sa se profileze prea curand si interesant este de urmarit reactia statelor din jur, statelor din lumea musulmana, statelor occidentale, statelor "uimite" ale americii, pozitia Rusiei - mai ales in contextul in care cad multe victime colaterale, copii si femei, in situatia in care America agreaza pozitia Israelui in timp ce reactia statelor europene, mai ales a Frantei condamna interventia Israelului.

Sa urmarim si contextul international al conflictului - predarea stafetei la Casa Alba, predarea stafetei Consiliului Uniunii Europene, marea criza economico-financiara declansata in Statele Unite ale Americii.

Imi exprim aici dorinta unei "interventii chirurgicale" rapide din partea Israelului, in virtutea dotarilor militare de care dispune, a informatiilor in posesia carora cred ca se afla celebrul Mosad, a unei interventii de anihilare precisa a corpilor periculosi insa fara a afecta restul organelor, a organismului in ansamblu, a securitatii intregii zone. Interventia se justifica doar in masura reactiei de aparare fireasca in fata agresiunii de multe ori imprevizibile a adversarului, a insecuritatii zilnice pe fondul unor amenintari foarte vechi; insa nejustificata in masura unei interventii efectuate fara acordul prealabil al statelor membre al forului natiunilor unite, violata fiind suveranitatea unui teritoriu strain.

Insa se prezinta stiri potrivit carora spitalele Crucii Rosii fac cu greu fata fluxului abundent de morti si raniti. Civilii palestinieni platesc cu viata pentru crimele Hamas, victimele colaterale devenind din ce in ce mai numeroase, acestea fiind masate in zonele unde liderii Hamas se pare ca se ascund; copii si femei sunt folositi pe post de scut in fata atacurilor israeliene.

Conflictul capata vrand nevrand o conotatie de ordin religios, binecunoscuta fiind pozitia statelor musulmane vis-a-vis de statul evreu si de sprijinul acestuia in lumea occidentala-americana.

Si ca orice conflict acesta mai prezinta o noua conotatie de ordin economic, cunoscute fiind interesele americii in zona; pretul barilului de petrol se estimeaza a creste pe fondul acestui conflict suprapus fiind pe a lumii stare de criza economico-financiara.

In timp ce razboiul se prezinta live la Realitatea Tv ma gandesc acum in perspectiva fenomenului alaturand in opozitie urmatoarele:

-razboiul lumii musulmane vs. lumea occidentala (fundamentalismul islamic ce va deveni cred mai virulent vs. libertatea lumii democratice occidentale) - razboi religios;
-razboiul lumii occidentale, clatinata de marea criza, a Americii cu mari interese economice in zona si a carei varf de lance il reprezinta statul evreu vs. lumea araba, a petrolului - razboi economic;
-in spatele celor doua se ascunde un altul de ordin moral ( lumea de ieri vs. lumea de astazi intr-un continuu regres moral) ce se manifesta prin intermediul primelor doua si evident prin marea criza mondiala financiar-economica.


Asadar, asistam astazi unor razboaie, ce nu se poarta asemeni povestii publicate in 1898 si ecranizata astazi avandu-l in distributie pe Tom Cruise impotriva extraterestrilor, ci unor adevarate conflicte, razboaie ce se petrec exclusiv in a noastra lume, insa pe mai multe planuri militar, religios, economic, moral.


Am senzatia confirmata de altfel de multi altii, ca lumea de astazi cere a fi reasezata potrivit unor noi principii, unei noi ordini mondiale (solicitare premeditata de interesele unora, reprezentanti ai unei alte lumi), si totul intr-o lume care tinde sa devina din ce in ce mai mica, mai stramta intereselor unora, saraciei multora.