vineri, 17 aprilie 2009

BUCURIE

"Eli, Eli, lama sabactani?"

Cat de mult, cat de mult, omul acesta se aseamana noua, fiecaruia dintre noi!
De cate ori nu am strigat si noi asemeni Lui, aceleasi cuvinte catre El?

Minunat cum aceasta fiinta, imbracand trup, om lasat sa fie, sa vina contact luand direct cu noi - atunci, acum prin ale sale cuvinte, ne-a aratat totul, ne arata totul, totodata promitand, oferind totul!
De cate ori ni s-au inecat toate corabiile, inmormantate sperantele, de cate ori am traversat ape-nvolburate, furtuni sa ne darame, de cate ori ne-am innourat, pentru noi, pentru semeni, ganduri grele intunecandu-ne, de cate ori ne-am ciocnit de ziduri negre, reci, dincolo de care nu credeam a razbate? - de prea multe ori, cu totii!
De cate ori ori nu am strigat si noi la fel, intorcandu-ne spre El? - nu de putine ori!

Rabi, rabi, lama sabactani!

Inainte de a-si indeplini extraordinara misiune, inainte de a rosti ultimele cuvinte: ispasitu-s-a! in mainile tale-mi incredintez duhul! in calitate de asta data de suprafiinta, ma gandesc ca ne arata minunat altceva: in calitate de om, striga catre tatal sau, (extra-extra-extra-ordinara disociere intre cele doua ipostaze), "de ce m-ai parasit" - omul mai arata oamenilor ceva minunat: cand suntem crucificati unei situatii aparent far' de scapare, sa stim totusi dinainte, ca peste cateva zile putem renaste!...altadata invia...


Asadar, va rog de va bucurati... nu numai in aste zile - mereu... incredintati fiind exemplului, mesajului sau!...