duminică, 29 martie 2009

FENOMENUL IUBIRII


"How many sorrows
Do you try to hide
In a world of illusion
That's covering your mind?
I'll show you something good
Oh I'll show you something good.
When you open your mind
You'll discover the sign
That there's something
You're longing to find...

The miracle of love
Will take away your pain
When the miracle of love
Comes your way again.

Cruel is the night
That covers up your fears.
Tender is the one
That wipes away your tears.
There must be a bitter breeze
To make you sting so viciously -
They say the greatest coward
Can hurt the most ferociously.
But I'll show you something good.
Oh I'll show you something good.
If you open your heart
You can make a new start
When your crumbling world falls apart."

Da...ea este...manifestarea exterioara a fiintei noastre profunde, cu efect de transformare si evolutie inauntru si dinspre ea in afara; in adancuri forta mistuitoare, alimentata de-a altuia, cere eliberare, explozie-minunata manifestare, spectacol de lumina, energie, culoare-vulcan subacvatic ce erupe intr-un ocean, ce naste, functie de intensitate, amploare - insula plutitoare, laguna albastra inconjurata de viata, gazduind si totodata oferind noi forme...de viata.

Plec de la o melodie amintindu-mi de o deosebita carte...o cat de multe las insa deoparte...

Ati asculat melodia..acum redau intocmai din "Despre seductie"-Gabriel Liiceanu, urmatoarele:

"În dicţionarul latin am constatat că noi operăm cu cel mai degradat sens al seducţiei, cel de incantaţie erotică de tip don juanesc, în care seducătorul este cel ce striveşte inimi pe bandă." În "straturile limbii", autorul a constatat că a seduce, pentru latini, înseamnă a lua pe cineva de unde se află şi a-l trage într-o parte, a-l lua deoparte. Sensul a evoluat apoi spre separarea faţă de un loc comun, faţă de ce se petrece cu ceilalţi, iar în al treilea rând, în secolele IV-V, seducţia a ajuns să aibă sensul de astăzi. "M-am întrebat dacă viaţa noastră nu e rezultatul unei luări deoparte, dacă nu e nevoie de cineva care să intervină în viaţa noastră. Vieţile adevărate nu au loc decât atunci când eşti scos din grămadă, unde viaţa te macină laolaltă cu ceilalţi. Splendoarea e că asta nu se întâmplă de unul singur, nu ne luăm singuri de-o parte, şi atunci apare seducătorul."Adevăratele ipostaze ale seducţiei sunt cele în care seducătorul îl slujeşte pe sedus, a adăugat Liiceanu, iar "a fi victima unui seducător e suprema bucurie pe care o poţi avea în viaţă".

“Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii raman cel mai adesea acolo unde specia ii aseaza: (in "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa in care venim pe lume si tot acolo ramanem, cei mai multi dintre noi, pana la sfarsit.” (Gabriel Liiceanu)

Hei da...tocmai iubirea este acea stare, traire care-ti confera o cu totul alta forma de viata, tu insati/insuti putand a deveni forma purtatare a unei mult prea inalte, intre noi umblatoare, constiinte mult prea inalte.

Cititi va rog cartea! Deosebit capitolul ce prezinta iubirea intre filosoful Martin Heidegger si Hannah Arendh...si cel unde ne este prezentat cel mai mare seducator al omenirii!...iubirea oferind printre multe altele, cea mai mare potentialitate fiintei.