Credeai ca nu te simte nimeni, in mintea-ti sa patrunda,
sub adapostul tacerii, iti ascultai propriile ganduri
si lesne puteai ucide pe oricine, netulburat fiind de vina,
caci credeai c-ale tale ganduri, iti apartin, le cunosti doar tu, atat de siguri!
Caci tu-ti oferi propriile ganduri, fara a sti, jur imprejuru-ti raspandind
intunericul cugetului tau, c-o viteza-ntrecand-o pe cea a luminii
sa fii atent te rog, ce cantitati arunci din tine
caci e posibil ca-ntr-o zi, sa le-ntalnesti si uimit a zice: sa fiu eu, acel cineva din mine?
PS: la un moment dat s-ar putea sa fii pus, mai intai, fata-n fata cu tine, si... cu ale tale ganduri!
...Credeai c-ale tale ganduri,iti apartin,le cunosti doar tu...Superb!!
RăspundețiȘtergereIntr-adevar,asa e...de multe ori permitem lucrurilor din jur sa ne influenteze gandirea.Fara sa ne dam seama,ne transforma...putin,treptat,si fara sa simtim.Ajungem ca, in anumite momente,constiinta noastra sa ne arate cat de slabi si nenorociti suntem de fapt...datorita puterii care ne-a purtat peste tot,schimbandu-ne in asa fel incat nici constiinta sa nu ne mai cunoasca.
E greu,intr-o lume ca si aceasta sa nu ne lasam purtati de diferite ganduri,sau dorinte pe care le avem,care de care mai ciudate.Unele vin in speranta de a compensa atatea valori pe care le-am pierdut datorita oamenilor...care distrug pentru a cunoaste mai bine...iar altele...pur si simplu...sunt prezente.
ahh...am uitat sa precizez asta...
RăspundețiȘtergereImi place foarte mult blogul tau, am citit cu placere articolele postate de catre tine.Multumesc pentru comentariu.Mult succes in continuare!!!