TEMPLU-N PRABUSIRE

TEMPLUL - sufletului nostru
- unui gand
- unei constiinte mult prea inalte
- comunitatii umane, vietii

si ce va ramane dupa el...un simplu nume...sau FIINTARE!

Sunt in miscare, pe strada pasind, obosit de prea multe ganduri fiind, ating o deosebita necunoscuta stare,
din mine pentru cateva momente, in lume jur imprejur o bucatica aruncata, smulsa din mine simt:

Furnicar azi la zenit batut de soare, pe-o traiectorie inselator aparent haotica,
vazand care incontro miscandu-ne fiecare, o tainica adiere a rupt purtand din noi o bucatica...am prins-o din toti pentr-o clipa-am gustat, un cheag de ganduri, vorbe si trairi, constiinta universala, din partea multora prea mare agitatie simtind, caci in aste vremuri criza-te coboara la nadir, m-am tulburat...pe loc am regurgitat = in templul de astazi al comunitatii umane!

O parte a fetei fiindu-i azi dimineata minunat curatata, pe-o raza spalata de ploaie-a primit de la soare un nou sarut de-ndata, nici el mai prejos nu se lasa si raspunde...albastrului acum senin, cu-n proaspat al ierbii crud, buze verzi spre soare-naltand,
iara noi ce facem? azi nu ne multumim a-l calca doar in picioare, casa a noastra flegmuita-n fiecare zi cu gunoaie, i-am devenit eczeme cu buna stiinta lipsiti fiind de propria-i constiinta, fost paradis acum aflat in destramare, totul tinde iar sa se manjeasca mai mult ca nicicand = in templul vietii - albastru pamant!

Pneuma ce toate animi, a omului mai putin proprie constiinta, alegerea neintinandu-i-o,
in suflet, cuget si in gand, doresti in el mereu sa te-activezi, insa doar potrivit a lui dorinta,
tu sufli in continuare viata pe pamant, copilului tau viata inspirindu-i-o,
il cureti, il lumini, a simti tainica adiere purtand a ta prezenta,
cu toate ca-n mai totdeauna te vede si-ntelege, far' a te impune el mai mereu altceva alege - departe de tine iluzii desarte, = din templul constiintei tale mult prea inalte, pentru vesnicie, incepand de aici alege a se retrage!

Pasesc in continuare, ma retrag in mine-ntreg,
cu mult insa mai odihnit, ma bucur ca sunt in miscare,
ca-mi aud pasii, in vacarmul ce ma-nconjoara, sub albastrul cerului senin,
in templul sufletului meu, doresc a te purta mereu, constiinta mult prea-nalta,
de ale tale manifestari in continuare am sa ma minun,
templu noilor ganduri pregatit mereu s-astern!

CARE ESTE CONSTANTA VIETII TALE?

Grea intrebare! Asemeni celei pe care Pilat din Pont a adresat-o lui Isus: "Ce este adevarul?"
Si poate ambele gresit formulate, poate veti simti!

Sa exprim minunat totul..., acum foarte greu imi este,
din mine spre afara, d'afara-nspre mine, mereu pasi mai mult a-ntelege,
si cum ai putea-o face, cand inca o parte din tine,-n posesia altuia, pentru moment iti lipseste,
ceea ce simt insa, pentru totdeauna nu-i simpla poveste!

Dincolo de placutele, minunatele momente ale vietii, petrecute voi cu voi insiva, fie in compania cuiva, in tovarasia prietenilor, in prezenta celor mult dragi, dincolo de momentele mai putin placute ale aceleasi vieti, momente in care suferi pentru tine, plangi pentru altii, plangi si suferi alaturi de altii, care/ce/cine va ramane constanta vietii tale?

Totul se manifesta-ntr-o continua miscare, de cele mai multe ori fara scapare, viata unuia depinde intr-o masura mai mica sau mai mare de a altuia, a altora, intr-o lume ce devine din ce in ce mai mica, unde curentii vremii pe multi agita;

poate suntem interconectati asemeni unor neuroni, reflectare unui intreg, unei constiinte ce doreste a trai, manifesta prin fiecare, insa a caror sinapse, devenim din ce in ce mai obositi, mai stereotipi, in noi prezenta sa...a nu se mai simti; impulsurile intre noi nu mai sunt vii, nu mai transmitem catre altii flux de sentimente, trairi adevarate, adevarata iubire; dendritele fiintei noastre sunt tot mai sleite, mai poluate de acelasi spectacol devenit exercitiu zilnic.

Dar in structura ta profunda, nucleul tau ce-ti spune? constanta vietii tale, cine este oare?

CE (A)R FI !?

Un gand, aparut astazi din senin, doresc acum sa-l astern, sa-l schitez ca p'un schelet, pe el altadat sa asez, armonios sa exprim, carne, muschi, tesut - cuvinte sa-l imbrace - un trup ideii sa ofer, sa umble si la altii.

Citeam, citeam...si la un moment dat, toate vis-a-vis de subiect, s-au legat. Din carte am simtit acelasi suflu ( "Despre Dumnezeu si om din jurnalul ultimilor ani" - Lev Tolstoi), miros ciudat, din ale altor pagini adunat, ce-am constatat, ce-am constatat?

Minunat ca fiecare dintre noi ajungem uneori, mai des, mai rar, sa percepem, sa simtim aceleasi lucruri, manifestari, trairi etc. ca mai apoi sa poata reusind a le exprima (de multe ori, dupa simtire, demersul exprimarii cat mai fidel acesteia este foarte dificil). La ce ma gandesc acum, este ca fiecare incercam a exprima (hei si cu exprimarea aceasta, nevoie spre potolirea uneori a trairii interioare, de-a dreptul mistuitoare, care cere prin tine sa iasa, sa traiasca pentru altii si-n afara), iar cand o facem, asupra acelorasi aspecte ale realitatii, exterioare si interioare, rezultatul de cele mai multe ori difera la fiecare; o posibila explicatie-natura diferita a fiecaruia, experienta diferita.

Dar de cele mai multe ori, traind practic in aceeasi lume, in acelasi spatiu si timp, percepem vrand nevrand in fond, aceleasi obiecte, aceleasi subiecte, insa, de la cel mai mic pan la cel mai mare, indiferent pe ce nivel ne-am situa la un moment dat fiecare, indiferent in ce dispozitie, "situare afectiva" (Martin Heidegger - "Fiinta si timp") simtim aceeasi lumina asupra careia unii se pronunta exprimand simplu sau complex, ca-i mai intensa sau poate mai putin, ca e si sursa de caldura, mai intensa sau mai putin, ei da, reperand lumina, unii o vor prezenta ca provenind de la o sursa artificiala, un bec, un neon, altii vor argumneta poetic ca provine de la faclia unei lumanari, de la soare, luna, stele, altii sus si tare c-ar fi prezenta-n toate-n fiecare, unii o simt calda, altii rece, apropiata sau departata, tulburatoare sau orbitoare.

Ei bine, prezenta fiind, caci sunt convins, cel putin o data-n asta viata, fiecare o percepem, ea ne cheama s-o simtim, s-o primim si s-o traim, CE AR FI s-o lasam sa ni s-exprime, inainte insine a o exprima, caci altfel, ce-am constatat, de milenii si mai cu seama astazi, avand-o mereu printre noi, orbecaim mai cu totii-n intuneric!